Poliția municipiului Suceava a fost sesizată miercuri, 1 octombrie 2025, în jurul orei 11.55, de către un bărbat care a reclamat faptul că, timp de aproape un an, persoane necunoscute i-au efectuat mai multe operațiuni financiare neautorizate, sustrăgând sume de bani din contul său bancar.
Cel care a făcut sesizarea este Dumitru Ț., posesor al unui card emis de Banca Transilvania. Din verificările polițiștilor reiese că primele nereguli au fost observate încă din 5 octombrie 2024, când bărbatul a constatat o tranzacție suspectă de 60 de lei către un cont Revolut. La acel moment, însă, a ales să nu ia nicio măsură, considerând incidentul unul minor.
Ulterior, în perioada octombrie 2024 – septembrie 2025, alte tranzacții similare au continuat să fie efectuate, fără acordul său, către același cont Revolut. Valoarea totală a sumelor sustrase a ajuns la 750 de lei.
Sesizarea a fost înregistrată, iar oamenii legii au deschis un dosar penal. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Ancheta este în desfășurare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
