Un eveniment rutier neobișnuit a avut loc în dimineața zilei de joi, 25 septembrie 2025, în satul Bogata, comuna Baia, unde un tânăr de 23 de ani din Berchișești a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul direct în colțul unei locuințe. Accidentul s-a produs în jurul orei 04.20 și, din fericire, nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 chiar de către șoferul implicat, Alexandru D., cel care se afla la volanul unui autoturism marca BMW, având numere de înmatriculare provizorii. Din verificările efectuate la fața locului s-a stabilit că tânărul nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit colțul casei unei localnice, Ileana O..
În urma impactului nu au fost înregistrate victime, iar șoferul a scăpat nevătămat. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totuși, polițiștii au descoperit o neregulă gravă: numerele provizorii ale autoturismului erau expirate, ceea ce înseamnă că BMW-ul nu avea drept de circulație pe drumurile publice.
În aceste condiții, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat”. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului și să dispună măsurile legale ce se impun.
