Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Primăria Iaslovăț a finalizat extinderea Grădiniței nr.1, astfel că 130 de preșcolari vor începe noul an școlar în „casă nouă”: „Este o construcție necesară și dorită”

Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură educațională derulate în ultimii ani în comuna Iaslovăț a fost inaugurat oficial sâmbătă, 6 septembrie 2025. Grădinița nr. 1, construită în urmă cu aproape un deceniu, a fost extinsă pe verticală, investiția ridicându-se la aproximativ 2 milioane de lei, bani proveniți exclusiv din bugetul local.

Decizia de a extinde unitatea de învățământ a venit pe fondul creșterii continue a numărului de copii, fenomen accentuat de întoarcerea în localitate a multor familii din diaspora. Dacă până acum grădinița funcționa la capacitate maximă, începând de luni, 8 septembrie, 130 de preșcolari își vor desfășura activitatea într-un spațiu modern, luminos și prietenos.

Noul etaj al clădirii adăpostește trei săli de clasă, grupuri sanitare și spații administrative, toate amenajate conform standardelor impuse de ISU și DSP. La parter, grădinița dispune de alte trei săli de grupă, astfel încât, începând din acest an școlar, activitățile educative se vor desfășura într-un singur schimb.

Primarul comunei, Ion Cotoară, a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitate.

„Îmi aduc aminte, în 2015, când am început această grădiniță, aici era o bodegă. De la bun început, proiectul a fost conceput cu structura de rezistență pentru a permite extinderea, pentru că ne așteptam ca numărul copiilor să crească. Este într-adevăr din bugetul local și am spus de la bun început: n-am bani astăzi, n-am mâine, dar o să am. Și dacă am cuvânt, mă țin de el ca să-l duc la îndeplinire. Este rar, în ziua de azi, ca un constructor să vină cu banii lui de acasă și să continue lucrările pentru ca micuții să beneficieze de aceste spații. Comunitatea are doar de câștigat”, a declarat edilul Ion Cotoară.

Totodată, acesta a anunțat că în perioada următoare va fi amenajat și un nou loc de joacă pentru preșcolari, în curtea grădiniței.

Directorul Grădiniței nr. 1, Victor Prisacariu, a evidențiat atât necesitatea, cât și dorința de a avea o astfel de investiție în localitate.

„Astăzi, la Iaslovăț, se inaugurează Grădinița nr. 1, unde s-au făcut lucrări ample de reabilitare și de extindere, prin ridicarea etajului. Este o construcție necesară și dorită. De ce necesară? Pentru că aici vor veni 130 de preșcolari care își vor desfășura activitatea în cele 6 săli de grupă. De ce dorită? Pentru că părinții își pot lăsa copiii dimineața, urmând să-i ia la prânz, având acum un singur schimb. Clădirea oferă un spațiu generos, luminos și prietenos, în care educatoarele au amenajat mesaje motivaționale pentru ca cei mici să se simtă bine. Cuprinde șase săli de grupă, șapte grupuri sanitare, două spații anexe, cancelarie, sală de dușuri și spațiu pentru centrală. Poate nu pare mare din exterior, dar este foarte bine compartimentată”, a precizat directorul Victor Prisacariu.

Acesta a ținut să transmită mulțumiri autorităților locale, constructorului și întregii echipe care a lucrat la realizarea proiectului.

„Aș vrea să aduc mulțumiri domnului primar, care a înțeles necesitatea acestui spațiu și s-a implicat în tot acest demers. Mulțumesc constructorului și echipei de muncitori, care au lucrat până târziu pentru ca astăzi să ne putem bucura de acest rezultat. Și nu în ultimul rând, mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi. Promitem că aici se vor desfășura activități frumoase, copiii vor veni cu plăcere, iar părinții vor fi liniștiți că micuții lor beneficiază de condiții excelente”, a adăugat Victor Prisacariu.

Extinderea Grădiniței nr. 1 din Iaslovăț reprezintă nu doar o investiție în infrastructură, ci și un semnal clar al implicării autorităților locale în sprijinirea educației timpurii. Prin acest proiect, comuna reușește să ofere copiilor un start solid într-un mediu sigur și modern, iar părinților garanția că micuții lor cresc și se dezvoltă în cele mai bune condiții.

@glasulsucevei

🎉 Vești bune pentru părinții și copiii din Iaslovăț! Grădinița cu Program Normal Nr. 1 din Iaslovăț a fost finalizată și este pregătită să îi primească pe cei mici! 👧🧒 Începând de luni, 130 de preșcolari vor începe să învețe, să se joace și să descopere lucruri noi în spații moderne și sigure. 🏫✨ O nouă etapă pentru educația copiilor din Iaslovăț începe cu zâmbete și entuziasm! 💛 #fyp #foryou #gradinita #iaslovat #prescolari #ioncotoara

♬ sunet original – Glasul Sucevei – Glasul Sucevei

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles