Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Fonduri RESTORE de la UE. 15 milioane de euro au fost alocate pentru refacerea infrastructurii afectate de inundațiile din Suceava

Prima tranșă de fonduri europene, în valoare de 15 milioane de euro, obținută de România prin mecanismul de intervenție rapidă în situații de criză și urgență RESTORE, va fi destinată integral județului Suceava, pentru refacerea infrastructurii grav afectate de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie.

Anunțul a fost făcut miercuri de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, la finalul ședinței deliberativului județean. Oficialul a precizat că județul Neamț nu a înregistrat pagube semnificative, astfel că întreaga sumă alocată prin mecanismul RESTORE va reveni Sucevei.

„În Broșteni, Ostra și Stulpicani, apele au distrus zeci de poduri și podețe, aproape 100 de kilometri de drumuri județene și 190 de kilometri de drumuri comunale, iar rețelele de electricitate, apă și canalizare au fost avariate”, a explicat Șoldan.

Președintele CJ Suceava a subliniat că fondurile europene vor fi utilizate pentru refacerea podurilor, podețelor și a altor elemente de infrastructură, inclusiv pentru lucrările deja începute, cum ar fi reparațiile din Pasul Puzdra, unde mai trebuie turnat asfaltul. Rețeaua electrică de la Broșteni a fost reparată în proporție de 95%, rețeaua de apă potabilă funcționează, iar lucrările de refacere a rețelei de canalizare, afectată pe o distanță de trei kilometri, au început în această săptămână.

Printre proiectele planificate se numără drumul de la Neagra la Dârmoxa și alte elemente de infrastructură distruse. Gheorghe Șoldan a precizat că, având în vedere că pagubele totale sunt estimate la 78 de milioane de euro, suma alocată prin RESTORE se poate suplimenta, în funcție de necesități.

Șeful administrației județene a apreciat solidaritatea și efortul tuturor celor care s-au implicat în reconstrucția orașului Broșteni, unde toate casele afectate au fost refăcute cu ajutorul donațiilor.

„Au contribuit voluntari, asociații, organizații neguvernamentale, partide, primari din județ și din țară, consilieri locali, guvern și premier. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare”, a spus Gheorghe Șoldan.

El a menționat că prefectul Andronachi a avut un rol esențial în pregătirea documentației legislative pentru activarea mecanismului RESTORE, iar premierul Ilie Bolojan și ministra Mediului, Diana Buzoianu, s-au implicat decisiv în urgentarea sprijinului guvernamental și european.

Marți, au ajuns la oamenii ale căror locuințe au fost afectate total sau parțial de inundații și fondurile alocate de guvern, în valoare de aproape 4,9 milioane de lei.

Potrivit autorităților, inundațiile din iulie au afectat 2.307 persoane din județul Suceava, distrugând complet 36 de case și avariind 561 de locuințe. Alte 14 case au fost inundate, iar 356 de anexe gospodărești au fost distruse, 289 avariate și 32 inundate.

Prin activarea mecanismului RESTORE și mobilizarea rapidă a fondurilor europene și guvernamentale, autoritățile speră să readucă infrastructura județului Suceava la standardele necesare cât mai repede, protejând în același timp comunitățile vulnerabile în fața unor noi situații de urgență.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles