Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc sâmbătă, 23 august 2025, în jurul orei 18.15, pe strada Volovățului din municipiul Rădăuți. Potrivit poliției, evenimentul s-a produs atunci când Teodor S., în vârstă de 24 de ani, din comuna Dornești, conducea un autoturism BMW spre localitatea Volovăț. Din sens opus circula un autoturism marca Skoda, condus de Dorel B., de 70 de ani, din municipiul Rădăuți, care la un moment dat a virat la stânga pentru a intra într-o parcare fără a acorda prioritate vehiculului BMW. În urma manevrei, cele două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar BMW-ul a fost proiectat în autoturismul Dacia, care se afla parcat regulamentar.
Impactul a avut ca efect vătămarea corporală ușoară a două persoane aflate în BMW. Teodor S. a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și contuzie toracică, în timp ce pasagera pe locul din dreapta față, Iuliana E., de 22 de ani, din municipiul Rădăuți, a suferit contuzii la nivelul toracelui și coloanei cervicale. Ambii au fost transportați la Spitalul din Rădăuți pentru îngrijiri medicale.
Testarea șoferilor cu aparatul alcooltest a arătat că Teodor S. nu consumase alcool, în timp ce Dorel B. avea o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii șoferi au fost supuși prelevării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei exacte.
În urma incidentului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.
