Un accident rutier a avut loc joi seară, 21 august 2025, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, după ce două autoturisme au fost implicate într-o manevră periculoasă la intersecția cu strada Traian Vuia. În urma coliziunii, un bărbat a ajuns la spital cu răni ușoare.
Incidentul s-a produs în jurul orei 20:28, când Adrian N., în vârstă de 32 de ani, din Suceava, conducea un autoturism Volkswagen Passat CC pe banda întâi a străzii Calea Unirii, dinspre strada Ana Ipătescu către strada Traian Vuia. În același timp, un alt șofer, Vasile C., de 39 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui autoturism Renault Grand Scénic și încadrat pe banda a treia, a intenționat să vireze la stânga pentru a intra în incinta unei stații de carburanți. Acesta nu a acordat prioritate, iar manevra sa a determinat șoferul Volkswagenului să tragă brusc de volan spre dreapta, intrând în plin într-un stâlp de electricitate.
În urma impactului, pasagerul din dreapta față al Volkswagenului, Radu P., în vârstă de 36 de ani, din orașul Salcea, a fost rănit. La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Medicii i-au stabilit diagnosticul de contuzie la nivelul coloanei și traumatism cranio-cerebral ușor.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
