Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bosâncean a murit acasă după ce a refuzat să meargă la spital pentru că nu are asigurare

Un bărbat de 61 de ani din comuna Bosanci a murit joi, 21 august 2025, în locuința sa, după ce a refuzat să meargă la medic, deși acuza dureri puternice în zona spatelui. Tragedia a fost semnalată autorităților de personalul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care a intervenit la fața locului, dar nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Potrivit polițiștilor, cel decedat este Necolaie B., în vârstă de 61 de ani, care locuia împreună cu mama, fratele și nepoata sa în satul Bosanci. În dimineața aceleiași zile, bărbatul a acuzat dureri în zona spatelui, însă a refuzat să se deplaseze la o unitate medicală, motivând că nu era asigurat medical și nu figura pe lista niciunui medic de familie. Pe parcursul zilei, starea sa s-a agravat, iar în jurul orei 17.30 familia a solicitat ajutorul unui echipaj medical. Când medicii de pe ambulanță au ajuns la domiciliu, în jurul orei 18.00, bărbatul nu mai prezenta semne vitale.

Întrucât nu avea un istoric medical cunoscut, echipajul de la Ambulanță a solicitat intervenția poliției. La fața locului s-au deplasat lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești și un tehnician criminalist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. În urma cercetărilor, s-a stabilit că trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență, fiind exclusă ipoteza unei agresiuni.

Cadavrul a fost ridicat de o firmă de servicii funerare și transportat la morga Spitalului Clinic Județean Suceava, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca cercetările să fie continuate de lucrătorii Postului de Poliție Bosanci.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles