Un conflict izbucnit pe rețelele de socializare s-a mutat în viața reală, într-un restaurant din orașul Vicovu de Sus, unde un tânăr de 25 de ani a fost lovit de un alt localnic, ca urmare a unor jigniri postate pe platforma TikTok. Incidentul a avut loc în seara zilei de 19 august 2025 și a fost semnalat Poliției printr-un apel la 112.
Potrivit anchetei demarate de polițiștii din Vicovu de Sus, apelantul, Vasilică C., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Rădăuți, a sesizat autoritățile la ora 22.44, afirmând că a fost agresat în incinta restaurantului „Noem”. La fața locului, acesta a relatat că a fost lovit cu palma peste față de către Vasile B., de 23 de ani.
În urma audierilor, agresorul și-a recunoscut gestul, justificând că ar fi fost provocat de injuriile pe care victima i le-ar fi adresat anterior pe TikTok.
Polițiștii i-au adus la cunoștință victimei dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat să facă demersuri în acest sens. De asemenea, Vasilică C. a declarat că nu dorește să formuleze plângere penală împotriva agresorului.
În aceste condiții, Vasile B. a fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, primind o amendă de 500 de lei. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „lovirea sau alte violențe”.
