Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Deputatul Mirela Adomnicăi: „Codul penal trebuie să fie mai dur cu cei care ridică mâna asupra femeilor”

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis un comunicat de presă prin care a arătat că cei care lovesc femeile ar trebui să fie pedepsiți mult mai drastic de către autorități.

„Codul penal trebuie să fie mai dur cu cei care ridică mâna asupra femeilor. Am participat ieri la Comisia Juridică din Camera Deputaților, la o consultare importantă organizată alături de reprezentanți ai instituțiilor publice, ai sistemului judiciar, ai mediului academic și ai societății civile. Scopul: definitivarea unei inițiative legislative care să prevină, să combată și să sancționeze ferm violența împotriva femeilor. Statisticile sunt mai mult decât îngrijorătoare. În fiecare oră, în România, 14 femei devin victime ale violenței domestice. 66% dintre faptele violente raportate sunt îndreptate împotriva femeilor. Iar doar în primele cinci luni ale acestui an, 26 de femei au fost ucise. Cazuri cutremurătoare au tot apărut la știri în ultimele luni. Acum două zile, o femeie din Brăila a fost omorâtă în bătaie de soțul ei. Cu doar două săptămâni în urmă, o tânără însărcinată din județul Prahova a fost ucisă cu toporul, în plină stradă, sub privirile copiilor. Nu pot să nu amintesc tot aici de cazul Teodorei, o tânără de 23 de ani, tot însărcinată, împușcată mortal într-un complex rezidențial din Ilfov, în fața copiilor săi. Teodora era amenințată cu moartea de ucigaș încă din 2021 și, deși a făcut mai multe plângeri la poliție, statul nu a reușit să o protejeze. Este clar că legislația actuală nu mai este suficientă. Împreună cu colegele din Organizația Femeilor Social-Democrate, am formulat propuneri clare pentru înăsprirea pedepselor și pentru includerea femicidului în Codul Penal, ca infracțiune distinctă. Am discutat, de asemenea, despre necesitatea revizuirii procedurilor de declanșare a urmăririi penale și despre accesul real și rapid al victimelor la măsuri de protecție. Nu mai putem aștepta ca încă un caz de violență împotriva femeilor să devină „breaking news” la știri. Este nevoie de lege fermă, de autorități care reacționează prompt și de un mesaj clar: orice act de violență împotriva femeilor trebuie pedepsit dur și fără ezitare. Felicitări colegei noastre, deputata PSD Silvia Mihalcea, pentru inițiativa acestui demers legislativ. Suntem 100% alături de ea!”, a transmis deputatul Mirela Adomnicăi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles