Un accident rutier provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate a produs haos pe o stradă din comuna Frătăuții Noi, unde patru autoturisme au fost avariate. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 29 iunie 2025, în jurul orei 22.40, fiind sesizat prin apel la 112 de către o localnică.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-au deplasat imediat la locul indicat, pe strada Iraclie Porumbescu din satul Frătăuții Noi, unde au găsit mai multe persoane implicate sau martore ale evenimentului, precum și patru autoturisme grav avariate. La fața locului au fost identificate apelanta, alături de localnicii Petrică P. și Roman P., dar și autoturismele afectate.
În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că un autoturism marca Volkswagen Golf, aparținând Minodorei L., prezenta avarii în partea din spate și față, printre care bara și portbagajul înfundate, dar și plăcuța de înmatriculare deteriorată. În fața acestuia, un Volkswagen Passat, proprietate a lui Petrică P., avea bara din spate zgâriată și înfundată.
Pe partea opusă a drumului, parțial căzut într-un șanț, un Audi A3 aparținând Andreei D. a fost găsit cu bara spate ruptă, o roată avariată, mai multe elemente de caroserie îndoite și bara față dislocată. În imediata apropiere, un al doilea Audi A3, aparținând lui Dumitru P., a fost avariat în partea din spate.
La fața locului a fost descoperită o bară frontală de autoturism, desprinsă în urma impactului, care ar aparține unui Mercedes-Benz condus de Cătălin Pleșca, localnic din Frătăuții Noi. Martorii au relatat că bărbatul consumase alcool într-un magazin din apropiere, apoi s-a urcat la volanul mașinii și a pierdut controlul direcției în timp ce se deplasa spre o zonă cunoscută local sub denumirea de Vuliva, lovind cele patru autoturisme.
După producerea accidentului, suspectul a părăsit locul incidentului. Acesta a fost identificat de polițiști la ora 23.10, în fața unui imobil de pe strada Dimineții din aceeași localitate. Tot acolo a fost găsit și autoturismul Mercedes-Benz implicat, care prezenta avarii consistente: lipsa barei față, far spart, capotă și aripi îndoite, precum și grila deteriorată.
Cătălin Pleșca a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă a fost de acord cu prelevarea mostrelor biologice de sânge. Două probe au fost recoltate și transmise spre analiză către Serviciul de Medicină Legală Suceava.
La data de 30 iunie, în acest caz a fost începută urmărirea penală in rem, iar ulterior s-a dispus continuarea cercetărilor față de suspect. Gravitatea faptei, soldată cu pagube materiale semnificative, precum și comportamentul deosebit de periculos al bărbatului au determinat organele de anchetă să ia măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Decizia a fost justificată de necesitatea prevenirii unor fapte similare, asigurarea bunei desfășurări a anchetei și conservarea probelor.
La nivelul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a fost instituită o escortă pentru transportul suspectului către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Botoșani. Ancheta în acest caz este în plină desfășurare.
