Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Festivalul Produselor Tradiționale de Post de la Adâncata, ediția a XI-a, o sărbătoare a gustului și sufletului: „Ne dorim ca acest festival să crească de la an la an”

Duminică, 6 aprilie 2025, comuna Adâncata a fost din nou gazda unui eveniment cu totul special, care a adunat în jurul Bisericii vechi de lemn „Sf. Dumitru” nu doar mirosuri îmbietoare și arome tradiționale, ci și oameni uniți de credință, tradiție și dragoste pentru bucatele de post. Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Produselor Tradiționale de Post a transformat Casa de Prăznuire într-un adevărat altar al bunului gust și al comunității, reconfirmând rolul său esențial în viața spirituală și culturală a localității.

Cu toate că vorbim despre rețete care exclud ouăle, lactatele, carnea sau alte produse de origine animală, gospodinele din Adâncata au reușit și de această dată să surprindă prin creativitate și gust. Ciorba rădăuțeană reinterpretată cu ciuperci pleurotus, sarmalele cu orez și legume, chiftelele vegetale, salatele de vinete și de boeuf „de post”, drobul din linte sau soia, alături de o gamă variată de deserturi precum negresele, plăcintele, cornulețele și alte prăjituri delicioase, au fost doar câteva dintre bunătățile oferite spre degustare celor prezenți.

Atmosfera de sărbătoare a fost dublată de portul tradițional purtat cu mândrie de gospodinele participante, dar și de sentimentul profund de comuniune, subliniat de cuvintele părintelui paroh Mitu Pascal.

„Suntem adunați, după Sfânta Liturghie, în această duminică a cincea din Postul Mare, nu pentru a ne lăuda cu mâncăruri, ci pentru a realiza o comuniune specifică postului. Este o inițiativă a gospodinelor din parohie, împreună cu doamna Lenuța Cucu, care văd că are succes an de an. Frumusețea acestui moment vine din împăcarea între noi, din iertarea pe care o primim și din bucuria de a sta împreună, în jurul mesei și al credinței noastre”, a spus părintele Mitu Pascal.

Inițiativa, pornită cu doar nouă gospodine în urmă cu unsprezece ani, s-a transformat astăzi într-o adevărată celebrare a identității locale. Ediția din acest an a reunit între 30 și 35 de gospodine, care au pregătit în jur de 60-80 de feluri de mâncare de post, un efort colectiv care a impresionat nu doar prin cantitate, ci mai ales prin calitate și dăruire.

„Mă mândresc cu gospodinele din Adâncata. Dacă la început am pornit timid, acum avem un festival adevărat. Portul tradițional, biserica noastră veche de peste 500 de ani, părintele Pascal care ne unește, toate acestea arată că suntem o comunitate strânsă, puternică. În vremuri în care avem la graniță război și în suflet adesea neliniști, astfel de evenimente ne aduc pace și speranță”, a declarat primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu.

Primarul a transmis și un mesaj emoționant către românii plecați peste hotare, amintindu-le că acasă îi așteaptă mereu rădăcinile, familia și tradițiile.

„Sărbători binecuvântate tuturor românilor de pretutindeni! Oriunde s-ar afla, să știe că în țară au rude, au neamuri care îi așteaptă cu drag la viața satului, la evenimentele noastre. Să nu uităm să fim oameni – să iertăm și să iubim, căci asta ne apropie cu adevărat de Dumnezeu”, a transmis edilul Viorel Cucu.

Organizarea festivalului a fost, ca în fiecare an, posibilă datorită sprijinului acordat de Elena Cucu, soția primarului, care, în ciuda unor probleme de sănătate, a continuat să fie sufletul acestui proiect.

„Mulțumim bunului Dumnezeu, părintelui Pascal pentru susținere și tuturor gospodinelor pentru implicare. Și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc soțului meu, care a fost mereu alături de mine în această inițiativă. Ne dorim ca acest festival să crească de la an la an”, a spus Elena Cucu.

Toate gospodinele participante au fost răsplătite cu diplome și premii, iar succesul acestei ediții l-a determinat pe primarul Viorel Cucu să anunțe că, anul viitor, evenimentul va fi organizat la Căminul Cultural din localitate, pentru a putea acomoda numărul tot mai mare de participanți și vizitatori.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles