Larisa Blanari, candidata PSD Suceava la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, a reprezentat filiala județeană și OFSD Suceava la reuniunea extraordinară a socialiștilor europeni care a avut loc la Palatul Parlamentului.
„Am avut onoarea să particip ieri, la Palatul Parlamentului, la o reuniune extraordinară a socialiștilor europeni. A fost o experiență deosebită și o oportunitate de a discuta despre viitorul nostru european. Am fost mândră să reprezint PSD Suceava și Organizația Femeilor Social-Democrate OFSD Suceava la acest eveniment de importanță majoră pentru viitorul nostru comun. Așa cum a declarat și premierul Marcel Ciolacu, pe 9 iunie avem șansa să influențăm direcția pe care o va lua Europa prin votul nostru, atât în alegerile locale, cât și în cele pentru Parlamentul European. În calitate de candidată la alegerile europarlamentare din partea județului Suceava, subliniez și eu importanța unei Europe unite, bazate pe solidaritate, dreptate și egalitate. Și cu sprijinul locuitorilor județului Suceava, PSD va câștiga aceste alegeri, trimițând în Parlamentul European un număr important de reprezentanți”, a declarat Larisa Blanari.





