La data de 15 noiembrie 2023, la ora 19.26, Ana C., din comuna Dornești, a reclamat prin 112 faptul că a fost bătută de soțul ei, Gheorghe C..
Din verificările polițiștilor a reieșit că cei doi soți locuiesc împreună cu cei doi copii minori ai lor.
În dimineața zilei de 15 noiembrie a.c., pe la ora 04.00, bărbatul a început să facă scandal și și-a bătut soția, fără ca aceasta să-l reclame la Poliție.
Ulterior, în seara zilei de 15 noiembrie 2023, pe la ora 19.00, fiind nemulțumit că soția lui folosește prea des autoturismul Opel, Gheorghe C. a înțepat cu o șurubelniță cele 4 anvelope ale mașinii.
Femeia nu a dorit emiterea unui ordin provizoriu de protecție.
Cum bărbatul continua să fie agresiv verbal față de soția lui, polițiștii l-au internat cu forța la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie și distrugere.
