La sfârșitul săptămânii trecute, la propunerea procurorilor din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Suceava, Tribunalul Suceava i-a arestat preventiv pentru 30 de zile pe inculpații Lucian Tărîță și Constantin Adrian Boghean pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la trafic de influență.
Cei doi indivizi au fost introduși în Arestul IPJ Suceava.
În perioada mai – septembrie 2022, Lucian Tărîță, beneficiind de ajutorul lui Constantin Adrian Boghean, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice suma de 50.000 de euro, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor magistrați din cadrul unei curții de apel și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe o condamnare a martorului la executarea unei pedepse cu suspendare.
În contextul menționat mai sus, la data de 21 septembrie 2022, martorul ar fi remis unuia dintre cei doi inculpați suma de 15.000 de euro.
Demersurile celor doi inculpați ar fi rămas fără finalitatea promisă deoarece apelul martorului a fost respins, fiind ulterior încarcerat în penitenciar pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 12 mai 2023, judecătorii Tribunalului Suceava au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor doi inculpați, formulată de procurorii anticorupție.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
