La data de 23 decembrie 2022, în jurul orei 10.35, Valentin C., de 25 de ani, din comuna Baia, în timp ce conducea autoturismul Ford pe DN2E, pe raza localității Spătărești, comuna Fântâna Mare, nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Audi condus de Iulian B., de 25 de ani, localnic, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat rănirea lui Iulian B., care a fost preluat de o ambulanță și dus la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma verificărilor făcute în baza de date a reieșit că Valentin C. are permisul suspendat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.
