Comuna Poiana Stampei se va îmbrăca în straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni cu ocazia Zilei Comunei și pentru că oamenii locului sunt adevărați păstrători de datini și obiceiuri și în tot ceea ce fac îl pun pe Dumnezeu, edilul Viluț Mezdrea are un invitat special la acest eveniment. Este vorba despre părintele Vasile Ioana care va fi prezent duminică, 31 iulie, la Slujba Religioasă de la biserica din sat și va ține o conferință pe teme religioase și nu numai.
Părintele Vasile Ioana este o binecuvântare pentru toți cei care îl întâlnesc și reprezintă un adevărat model de preot al vremurilor noastre deoarece vorbește pe înțelesul tuturor, ajutând astfel oamenii să se apropie de Dumnezeu. Slujește într-o bisericuță mică, declarată monument istoric, din București, și își face mereu timp să fie prezent în mijlocul oamenilor. Părintele Vasile Ioana este activ pe rețelele de socializare, apare des pe posturile TV și are mereu sfaturi pentru cei care îi cer ajutorul, ancorate în realitatea de zi de zi. Un astfel de duhovnic va fi prezent duminică la sărbătoarea comunei Poiana Stampei, în mijlocul credincioșilor și le va răspunde cu multă dragoste întrebărilor.
„Este o adevărată onoare să-l avem duminică, în mijlocul nostru, pe părintele Vasile Ioana și îi invităm pe toți cei care vor să-l asculte, să fie prezenți duminică, la slujba religioasă”, a transmis Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.
Pentru ca sărbătoarea să fie completă, este nevoie și de cântec și joc iar primarul Viluț Mezdrea promite că nu vor lipsi nici interpreții iubiți de către locuitorii comunei Poiana Stampei.
Petrecerea prilejuită de Ziua Comunei va debuta sâmbătă, începând cu orele 09.00 cu o prezentare de meșteșuguri populare, produse și servicii turistice și arhitecturale. La Școala Gimnazială Poiana Stampei va avea loc a VI-a ediție a Simpozionului Județean cu Participare Națională „Educația de calitate prin valori multiculturale”.
Programul zilei de sâmbătă va continua cu o serie de competiții sportive de atletism, ciclism, înot, tir cu arma, volei și fotbal, care se vor desfășura la Sala Sporturilor Poiana Stampei și pe terenul sintetic de la baza sportivă cât și cu un concurs de îndemânare în domeniul forestier, „Forestierul Priceput”. Spre seară, cei prezenți vor fi invitați la o degustare de produse tradiționale.
Tot cu ocazia Zilei Comunei, primarul Viluț Mezdrea va înmâna diplome de „Cetățean de onoare al comunei Poiana Stampei”, această acțiune fiind programată pentru ziua de duminică, după care toată lumea va fi invitată la joc. Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul folcloric „Poienița” și grupurile vocale „Flori de pe Dorna” și „Flori de Merișor”, după care, pe scena amplasată la Poiana Stampei, va urca Orchestra Ștefăneț, alături de Cornelia Ștefăneț și Laura Olteanu. Spectacolul folcloric va continua cu un recital susținut de Raluca Vasiluț, după care va urma Ansamblul folcloric „Dorna Dorului” și Daiana Ivașcu. Lista invitaților continuă cu Suzana și Daciana Vlad, Ionela și Marinela Pentelescu, Mihaela Apostol, Doina și Ciprian Petroaie. Invitat special al evenimentului este solistul Ovidiu Purdea Someș. Spectacolul folcloric se va încheia cu un recital la saxofon, susținut de Florin Bizom.
Un impresionant foc de artificii va marca încheierea manifestărillor prilejuite de Ziua Comunei Poiana Stampei.

