La data de 24 iulie 2022, la ora 11.30, Eleonora C., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a anunțat prin 112 faptul că Victor C., de 68 de ani, a căzut într-o fântână situată în zona Calea Bucovinei.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că bărbatul a căzut într-o fântână situată în livada lui Vasile V., din apropierea locuinței sale, fântână ce era folosită de Victor C. pentru adăparea animalelor aflate la păscut.
Trupul bărbatului a fost scos din fântână de către militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, acesta nemaiavând semne vitale.
Membrii familiei au povestit că în dimineața zilei de 24 iulie a.c., pe la ora 08.00, Victor C. a plecat cu animalele în livadă. În jurul orei 11.00, Eleonora C. l-a sunat de mai multe ori pe soțul ei, însă cum acesta nu a răspuns, a mers în livadă, unde a observat că fântâna era prăbușită parțial, dându-și seama că s-a întâmplat ceva grav cu acesta.
Corpul victimei a fost ridicat și transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, fiind dispusă efectuarea unei necropsii.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
