Educația copiilor este una dintre prioritățile principale ale administrației locale din comuna Berchișești, reprezentată de primarul Violeta Țăran, edilul și omul care este în permanență alături de școlarii și preșcolarii comunității. Nu a fost vreodată un eveniment în viața școlii pe care Primăria Berchișești să nu-l susțină, copiii primind în fiecare an cadouri de Crăciun, de 1 iunie sau la sfârșitul anilor școlari.
Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când a avut loc festivitatea de premiere pentru anul școlar 2021-2022.
„Ne bucurăm că am reușit și în acest an să fim alături de elevi. Am oferit premii în cărți și toată lumea s-a bucurat că vine vacanța. Anul acesta avem o clasă de a VIII-a și încă avem emoții pentru ei, pentru examenul de Evaluare Națională dar suntem siguri că toți vor obține rezultate bune. Populația școlară este pe un trend ascendent în comuna noastră. Din septembrie, vom avea trei clase a V-a. Avem și elevi din comunitatea de rromi și ne bucurăm că reușim să-i ajutăm să se integreze. În fiecare an, sunt câțiva elevi rromi de-ai noștri care reușesc să promoveze examenul de Bacalaureat sau să absolve o școală profesională, ceea ce pentru noi reprezintă o mare mândrie”, a declarat Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești.
Un om extraordinar de sufletist, edilul Violeta Țăran a demonstrat mereu cât de mult iubește copiii, dar și cât de mult apreciază oamenii care veghează la educația tinerei generații.
„Sunt recunoscătoare educatorilor, învățătorilor și profesorilor noștri, pentru eforturile depuse în inițierea copiilor obștei în tainele educației, pentru că, așa cum se știe, dascălul este al doilea părinte al elevilor. Le mulțumesc tuturor copiilor care au încheiat cu succes anul școlar, și sunt convinsă că au rămas cu amintiri frumoase, pe care le vor povesti cu drag în vacanța de vară”, a completat edilul Violeta Țăran.
Iubită și de cei mici dar și de cei mai mari, reprezentanta administrației locale a comunei Berchișești a sprijinit de-a lungul timpului, prin diferite proiecte, atât unitățile de învățământ cât și familiile cu venituri reduse care au copii la școală și care fac eforturi pentru a nu le îngrădi copiilor dreptul la educație.
„Părinților și bunicilor le transmit să fie bucuroși de copiii lor minunați, deoarece eforturile depuse pentru creșterea și dezvoltarea lor armonioasă în condițiile de astăzi nu sunt deloc ușoare, ba dimpotrivă, implică mai mult timp, abnegație și bani decât în trecut. Nu în ultimul rând, mulțumesc conducerilor școlilor din comună, dar și aparatului propriu al Primăriei Berchișești și Consiliului Local, pentru tot ceea ce au făcut în acest an școlar în scopul dezvoltării educației elevilor noștri. Să ne revedem cu bine și cu forțe proaspete la toamnă!”, a încheiat Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești.






















