Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sfaturile pompierilor suceveni pentru o minivacanță de Rusalii în siguranță

Pentru a petrece în siguranţă clipe plăcute şi relaxante în această minivacanță, pompierii militari suceveni recomandă cetăţenilor să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente neplăcute, pompierii militari suceveni recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte următoarele măsuri preventive:

– instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens; 

– focurile de tabără şi cele pentru prepararea mâncării pot fi aprinse doar în locurile special amenajate, cât mai îndepărtate de zonele împădurite şi în nici un caz în condiţii de vânt puternic; 

– nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;

– înainte de plecare, asiguraţi-vă că focul este stins. Stropiţi cenuşa cu apă, până ce jarul este stins complet;

– dacă întâlniţi în drum focuri lăsate aprinse de către alte persoane, stingeţi-le;

– supravegheaţi în permanenţă copiii și nu le lăsați la îndemână surse de aprindere. Explicați-le cât de periculos poate fi focul;

– resturile de ţigări nu se aruncă la întâmplare;

– la cazare: solicitați de la recepție / administrator informații referitoare la regulile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în spațiul de cazare respectiv, a modului de comportare, evacuare și de anunțare în timp util în caz de incendiu; 

– în spaţiile de cazare: nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni, nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare; 

– anunţaţi imediat, la numărul unic de urgență 112, orice situație de urgență!

Toate subunităţile I.S.U. „Bucovina” Suceava sunt pregătite pentru a interveni, la nevoie, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi de linişte cetăţenilor suceveni.

Vă dorim să petreceți sărbătorile și această minivacanță în siguranță, cu pace și cu bucurie, alături de cei dragi!

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles