Familia fiului fostului director de la SGA Suceava dorește donații în loc de coroane pentru a-i putea îndeplini una dintre ultimele dorințe ale lui Natty.
„Deși florile sunt oferite de obicei ca semn de dragoste și apreciere, știm că pe Natty Dragoi l-ar fi bucurat altceva…. În inima lui ardea dorința de a organiza în această vară o tabără pentru copiii din zonele defavorizate, prin care aceștia să se simtă iubiți și să Îl cunoască pe Dumnezeu. Cei care ați fi dorit să îl omagiați aducându-i o coroană vă rugăm ca acești bani să îi donați în sprijinul copiilor în contul următor:
RO15RNCB0234053306890001
Beneficiar: Mihaela Drăgoi
Vă suntem recunoscători că în acest fel ne ajutați să împlinim dorința lui și să păstrăm amintirea lui vie în inimile tuturor celor implicați”, a transmis Mihaela Drăgoi prin intermediul paginii sale de Facebook.
Natty Drăgoi, fiul fostului director al Sistemului de Gospodărire al Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, în vârstă de 23 de ani, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier petrecut pe raza localității Reteag, județul Bistrița Năsăud.

Poate i se trage de la falsa rugăciune împotriva covid 19 a lu tacsu’… părintele face, copilul trage! Consoleante si Dumnezeu sa-l ierte!