Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a fost prezent astăzi în satul Poiana Micului, din comuna Mănăstirea Humorului, la manifestările organizate de Uniunea Polonezilor din România prin care au marcat Sărbătoarea Drapelului, Ziua Constituției și Ziua Diasporei Poloneze.
Cu această ocazie, Niculai Barbă a anunțat că CJ Suceava va organizat și în acest an Luna Diasporei în județul Suceava, precum și Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”.
„A fost semnat protocolul care prevede organizarea și în acest an a Întâlnirilor Bucovinene, astfel încât la sfârșitul lunii iulie, la Câmpulung Moldovenesc se va desfășura o etapă în cadrul acestor întâlniri. De asemenea, acordăm în continuare aceeași importanță diasporei, românilor, sucevenilor de pretutindeni și prin urmare vom organiza și în acest an Luna Diasporei în județul Suceava, un program pe care îl vom comunica la momentul potrivit. În ceea ce privește această sărbătoare a Diasporei Poloneze, aș vrea să mulțumesc presei care a început să prezinte un mesaj foarte important, consider eu, preluând o declarație a premierului Nicolae Ciucă, conform căreia, minoritatea, etnia română din Ucraina va beneficia de aceleași drepturi, în oglindă, drepturi pe care le au etnicii ucraineni din România. Este un mesaj care mă bucură. Îmi doresc ca etnicii români să trăiască fericiți peste tot, în comunitățile lor, așa cum se întâmplă cu etnia poloneză dar și celelalte etnii din Bucovina”, a declarat Niculai Barbă.
