Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, dă impresia că a rezolvat toate problemele cu care se confruntă sucevenii și ține cu dinții de roata panoramică, proiect de care sucevenii nu par foarte impresionați.
Oamenii își doresc în continuare parcări și un trafic fluid prin oraș, nu să vadă problemele din municipiul reședință de județ și de la înălțimea roții panoramice.
„Am văzut atâta vâlvă prin oraș creată de niște oameni care nu sunt cei mai morali să vorbească despre cum cheltui eu banii la Primărie și nu vreau să mai dezvolt subiectul. Până la urmă eu văd că e mai multă invidie, răutate. Am văzut multe orașe din România și foarte multe orașe din vest că au aceste roți panoramice, am văzut mici disneylanduri nu vorbesc de cele mari ci de orașe mai mici din Europa care și-au construit disneylanduri mai mici, iar noi cumpărăm o roată panoramică”, a declarat primarul Ion Lungu.
Edilul a mai anunțat că ofertele pentru roata panoramică din municipiul Suceava, care ar urma să fie instalată în zona Cetății de Scaun, pot fi depuse până astăzi la ora 15.00.
