În această dimineață, în jurul orei 06.30, a avut loc o coliziune între un autotren și un autoturism pe E85 la intrare în orașul Siret.
În urma evenimentului, o femeie (conștientă și cooperantă) a rămas încarcerată în autoturism. După extragerea acesteia, a fost preluată de către echipajul de prim ajutor și va fi transportată la spital.
La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului Siret cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Traficul este blocat pe ambele sensuri.



