Deputatul USR de Suceava, Radu Ciornei, organizează vineri, 15 aprilie, începând cu orele 13.00, o Zi a porților deschise la sediul Cabinetului Parlamentar din Suceava, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 6, etajul III, pentru ca sucevenii să aibă astfel ocazia să cunoască locația și să știe că se pot adresa cu încredere ori de câte ori au nevoie.
Biroul funcționează și este deschis pentru suceveni încă din luna octombrie a anului trecut, dar restricțiile impuse de Pandemia de Coronavirus a făcut comunicarea dificilă, în această perioadă.
„Vineri, începând cu orele 13.00, organizăm o deschidere informală a cabinetului, post pandemie. Cabinetul parlamentar funcționează din luna octombrie 2021, dar nu am putut organiza nimic până acum, din cauza restricțiilor. Vom fi acolo până la orele 16.00 pentru cei care doresc să ni se adreseze”, a menționat doctorul în Imunologie, Microbiologie și Genetică Moleculară, Radu Ciornei, deputat USR de Suceava.
