La data de 8 aprilie 2022, la ora 11.00, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe strada din zona în care este amplasată Piața Agroalimentară Burdujeni un autoturism Taxi marca Dacia Logan.
La volan se afla Viorel M., de 54 de ani, din municipiul Suceava. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
