Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Deputatul Bogdan Gheorghiu: „15 de unități de învățământ din județul Suceava au fost selectate în prima rundă de finanțare din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar”

15 de unități de învățământ din județul Suceava au fost selectate în prima rundă de finanțare din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

„La nivel național, Ministerul Educației a selectat 1391 de unități de învățământ, iar suma care va fi alocată depășește 191 milioane euro + TVA.PNRAS este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu 543 milioane de euro. PNRAS este parte a proiectului <<România Educată>>, fiind eligibile toate unităţile de învăţământ cu risc ridicat şi mediu de abandon şcolar”, a declarat deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu.

Tipurile de activități eligibile in PNRAS sunt foarte diversificate, incluzând, printre altele:

  • activități pedagogice și de sprijin – cursuri remediale;
  • activități de tip școală după școală;
  • orientare școlară;
  • cursuri de educație parentală;
  • sprijin pentru concursuri școlare si orice alte activități adaptate elevilor din grupuri vulnerabile;
  • vizite de documentare, excursii, tabere, festivaluri, activități culturale comunitare, sportive.

Lista tuturor unităților de învățământ finanțate poate fi accesată la acest link: shorturl.at/ajGHJ

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles