La data de 1 aprilie 2022, la ora 17.54, Daniela C., din comuna Straja, a anunțat prin 112 faptul că soțul ei Ionuț C. s-a tăiat cu drujba la mână.
Din verificările făcute de polițiști a reieșit că, la data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 17.50, bărbatu, în vârstă de 34 de ani, în timp ce tăia lemne cu drujba, în curtea casei sale, într-un moment de neatenție s-a tăiat la mâna dreaptă.
Ulterior, soția sa l-a urcat în mașină și l-a transportat spre Spitalul din Rădăuți, pe drum fiind preluat de o ambulanță SMURD și dus la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
