Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O sală de sport modernă în valoare de aproape două milioane de euro va fi construită la Zvoriștea: „Firma care a câștigat licitația a început să pregătească șantierul iar în câteva zile se va apuca de treabă”

Administrația locală a comunei Zvoriștea, reprezentată de primarul Constantin Barariu, a anunțat că zilele următoare va demara șantierul la construcția unei săli de sport moderne, la standarde europene, fiind semnat deja ordinul de începere a lucrărilor. Noua sală va avea 182 de locuri în tribune iar fondurile provin de la Compania Națională de Investiții. După o primă licitație, după care a urmat o serie de contestații, firma suceveană SUCT a fost desemnată câștigătoare, având termen de finalizare, de nouă luni. Valoarea estimativă a lucrărilor este de 7.704.154 de lei, fără TVA. 

„Până la sfârșitul anului vom avea o sală de sport nouă. În sfârșit am depășit toate etapele și s-a semnat ordinul pentru începerea lucrărilor. Cei de la firma SUCT, care au câștigat licitația, au început să pregătească șantierul iar în câteva zile se vor apuca de treabă. Noua sală de sport va fi construită în satul Zvoriștea, în imediata apropiere a Dispensarului”, a declarat Constantin Barariu, edilul comunei Zvoriștea.

Unitatea teritorial administrativă are în implementare mai multe proiecte, menite să schimbe fața comunității și să ridice nivelul de trai al locuitorilor. Primarul Constantin Barariu a fost mereu preocupat de soarta tinerei generații și tocmai din acest motiv, toată infrastructura școlară a comunei a fost reabilitată și modernizată. Cele șase unități de învățământ au trecut prin ample procese de renovare, iar procesul de învământ se desfășoară în cele mai bune condiții. Printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, școlile din comuna Zvoriștea vor beneficia de 640 de tablete, în valoare de peste un milion de lei, conectate la internet, pentru a veni în sprijinul elevilor și a cadrelor didactice, mai ales dacă se va reveni la școala online.

Pentru ca elevii să poată să-și petreacă timpul liber în condiții de maximă siguranță, iar orele de sport să fie o plăcere, primarul Constantin Barariu a decis să amenajeze două terenuri de sport, din fondurile  proprii ale Primăriei, în satele Zvoriștea și Buda.

Deoarece bugetul local al comunei nu este foarte generos, edilul încearcă să obțină cât mai multe finanțări din fonduri europene și guvernamentale, având proiecte depuse pe mai multe linii, orice schimbare, aducând un plus în viața oamenilor din Zvoriștea. Cu un astfel de proiect, reprezentanții administrației locale vor schimba cele peste 700 de corpuri de iluminat din comună, fiind astfel modernizată întreaga rețea de iluminat public. Valoarea lucrărilor este de 2.325.000 de lei.

„Reabilităm și modernizăm întreaga rețea de iluminat public, în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Becurile vechi vor fi înlocuite cu peste 700 de becuri led, în valoare totală de peste două milioane de lei”, a completat Constantin Barariu, primarul comunei Zvoriștea.

Tot cu fonduri europene va fi extinsă cu aproximativ nouă kilometri, rețeau de apă și canalizare, și modernizate mai multe porțiuni de drumuri, iar întreaga activitate a primăriei va fi digitalizată.

Interesul pentru mașini electrice a crescut în ultima perioadă și tocmai din acest motiv, administrația locală a comunei Zvoriștea a inițiat un proiect prin Ministerul Mediului și va implementa două stații de încărcare. Una dintre ele va fi la Primărie, iar cealaltă va fi amplasată în satul Șerbănești. Tot în cadrul acestui proiect va fi achiziționat și un microbuz școlar electric, pentru transportul elevilor. 

Cu fonduri europene în valoare de aproximativ cinci milioane de euro, se vor racorda șase sate din comuna Zvoriștea, la rețeaua de gaz metan, comuna făcând parte dintr-un proiect mai amplu alături de alte unități administrativ teritoriale din județ, valoarea totală a lucrărilor depășind suma de 70 de milioane de euro.

Prin Programul „Anghel Saligny”, administrația locală din Zvoriștea, prin primarul Constantin Barariu, va asfalta o porțiune de aproximativ șase kilometri de drum în satele Buda și Zvoriștea, tot în perioada următoare urmând să se modernizeze și asfalteze și drumurile calamitate de inundații. Fondurile pentru acest proiect provin de la Compania Națională de Investiții.

„Dacă reușim să terminăm și aceste drumuri, atunci avem întreaga infrastructură rutieră din comună, modernizată. Mai rămân câteva ulițe mici, dar pe acestea le vom asfalta cu fonduri proprii, de la bugetul local”, a încheiat Constantin Barariu, primarul comunei Zvoriștea. 

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles