La data de 18 februarie 2022, la ora 10.30, Ionela P., de 20 de ani, din comuna Șerbăuți, a sunat la 112 și a reclamat faptul că Nicolae T., de 24 de ani, din comuna Dărmănești, concubinul ei, a amenințat-o cu bătaia.
Din verificările făcute de polițiști a reieșit că Ionela P. a avut o relație de concubinaj cu Nicolae T..
La data de 3 februarie a.c., în timp ce se afla la locuința concubinului din satul Călinești Enache, comuna Dărmănești, în urma unui conflict verbal, Ionela P. a fost lovită cu palma peste față de către Nicolae T..
În seara zilei de 15 februarie 2022, pe la ora 22.00, tânărul a sunat-o pe fosta sa concubină și a început să o amenințe cu bătaia.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului rezultând că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de „violență în familie” și ,,amenințare”.
