La data de 15 februarie 2022, la ora 21.33, Simona I., de 34 de ani, din comuna Dolhești, a reclamat că soțul ei este beat și agresiv.
Din cercetările făcute de polițiști a reieșit că, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 19.30, Constantin I., de 42 de ani, din comuna Dolhești, a venit acasă beat, s-a luat la ceartă cu soția și a lovit-o la palma. De-a lungul timpului, între cei doi au mai existat certuri și bătăi, astfel că femeia a plecat de acasă și a sunat la 112.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, agenții au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.
