La data de 14 februarie 2022, în jurul orei 12.50, Iudit D., de 37 de ani, din comuna Ipotești, conducea autoturismul Audi pe strada Brădetului din municipiul Suceava, iar la intersecția cu strada Parcului nu a acordat prioritate autoturismului Suzuki condus de Neculai C., de 69 de ani, din municipiul Suceava, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoara a Elenei G., pasageră în Suzuki, care a fost transportată la Spitalul Județean Suceava pentru investigaţii de specialitate.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.




