La data de 28.12.2021, la ora 17.37, patrula de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin 112 de către Mihaela O., din comuna Marginea, cu privire la faptul că a avut loc un furt de bani de la locuința lui Ion N..
În urma investigațiilor efectuate de către lucrătorii de poliție, a rezultat că, în data de 28.12.2021, în jurul orei 17.20, la locuința lui Ion N., s-au prezentat două persoane, una de sex masculin și cealaltă de sex feminin pentru a colinda, iar Ion N. le-a invitat în interiorul locuinței.
După ce au finalizat colindul, Ion N. a scos portofelul din buzunarul pantalonilor cu scopul de a le da o sumă de bani, moment în care persoana de sex masculin, profitând de neatenția victimei, i-a sustras portofelul după care ambii au fugit pe drumul comunal, urcându-se într-un taxi.
Văzând acestea Ion N. a apelat-o pe Mihaela O. relatându-i ce s-a întâmplat, moment în care aceasta a apelat 112 sesizând aspectele anterior menționate.
Echipajul de poliție s-a deplasat cu operativitate și a reușit identificarea și oprirea în trafic a taxiului semnalat.
Ulterior, cu ocazia deplasării la fața locului au fost identificați și persoana apelantă și soțul său, cât și persoanele implicate în săvârșirea faptei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acestea se identifică în persoanele lui Cristinel M., de 36 ani și a Mariei B., de 35 ani.
Totodată a fost identificat și șoferul taxiului marca Dacia Logan, respectiv Eduard C., de 26 ani.
Persoanele implicate în cauză au fost conduse la sediul SPR3 Marginea, le-a fost efectuat controlul corporal, ocazie cu care asupra lui Cristinel M. au fost identificate următoarele bunuri: suma de 395 lei în buzunarul drept al hanoracului; un telefon mobil care prezintă urme de distrugere la nivelul display-ului; suma de 1.000 lei în bancnote de 100 de lei, găsită ascunsă sub haine.
În urma discuțiilor purtate, Cristinel M. a recunoscut faptul că a sustras portofelul cu documente și cu suma de 1.000 de lei de la Ion N., din comuna Marginea, după care a scos banii din portofel, i-a băgat în buzunar și a aruncat portofelul în stradă și a fugit în taxi pentru a se deplasa spre municipiul Rădăuți.
A fost ridicată suma de 1000 de lei, ce a fost predată persoanei vătămate pe baza de proces verbal.
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt calificat”.
S-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore a lui Cristinel M..
