La data de 27.12.2021, la ora 10.47, organele de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizate prin intermediul 112 de către Elvira H. cu privire la faptul că un bărbat este inconștient.
Cu ocazia deplasării la fața locului, respectiv la imobilul din localitatea Hurjuieni, comuna Gălănești, a fost identificat Vasile H., în vârstă de 27 ani, localnic, care nu prezenta semne vitale, în dormitorul imobilului.
La scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj de ambulanță care a constatat decesul acestuia.
Vasile H. prezenta urme de hemoragie digestivă, în patul în care era așezat și în încăperea unde dormea au fost identificate mai multe urme de vomă-sânge, provenite cel mai probabil din regurgitare.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, fiind dispusă pe bază de ordonanță necropsia, în vederea stabilirii cauzei morții.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
