Laboratorul BK – Biologie Moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va beneficia de dotarea cu un echipament performant pentru detectarea tuberculozei latente la pacienții din județul Suceava.
„În baza analizei realizată la nivelul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, prin consultarea Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei (PNPSCT), Laboratorul BK al Spitalului Judetean de Urgenta Suceava a fost selectat pentru a fi partener în proiect. Laboratorul BK-Biologie Moleculară este unul dintre cele 8 laboratoare selectate la nivel național. Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta București implementează în perioada aprilie 2020 – decembrie 2023 proiectul , Contract nr. 1698/29.04.2020 finanțat de Ministerul Sănătății, în baza Mecanismului Financiar SEE 2014-2021. În cadrul proiectului 15.000 de persoane vor fi testate prin tehnici moderne, utilizând echipamente pentru detectarea tuberculozei latente puse la dispoziție de către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, București. Includerea Spitalului Judetean de Urgenta Suceava în proiect este benefică pentru populația județului, mai ales în condițiile creșterii numărului de cazuri nou diagnosticate de tuberculoză. Colaborarea cu managerul de proiect va fi realizată de către coordonatorul județean al PNPSCT, dr. Mirela Gramada și dna. dr. Roxana Filip, medic primar laborator clinic, formator național numit de Ministerul Sănătății pentru tuberculoză”, se arată într-un comunicat al Spitalului Județean Suceava.
