La 25.11.2021, având în vedere cercetările ce se efectuează în mai multe dosare penale aflate în lucru la Postul de Poliție Siminicea, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unui număr de 4 infracțiuni de „tulbuare de posesie” și 2 infracțiuni de „distrugere” de către suspecta Dorina A., de 45 ani, din comuna Siminicea, lucrătorii Poliției Orașului Salcea împreună cu cei ai posturilor de poliție arondate Dumbrăveni și Siminicea, au finalizat activitățile de cercetare penală luând măsura reţinerii preventive pentru 24 ore.
În perioada 11-15.09.2020, Dorina A. a ocupat fără drept, prin amenințare suprafața de teren de 857 mp, care aparține persoanelor vătămate Dorin Ț., de 40 ani, și Alina Ț., de 40 ani, din comuna Siminicea construind un gard cu temelie pe un nou amplasament.
În ziua de 28.06.2021, Dorina A. a ocupat, prin desființarea semnelor de hotar, suprafața de circa 120 mp din terenul persoanei vătămate Natalia M., din comuna Siminicea, înființând ulterior un gard cu temelie de beton amplasat la 2 metri în interior.
În ziua de 01.11.2021, cu ocazia efectuării lucrărilor de bornare a suprafeței de teren proprietatea lui Dorin Ț. și Alina Ț., Dorina A., prin exercitarea de acte de violență fizică și amenințări a împiedicat desfășurarea activității desființând semnele de hotar.
În noaptea de 01/02.11.2021, Dorina A. a distrus gardul împrejmuitor al terenului în suprafață de 857 mp care aparține persoanelor vătămate Dorin Ț. și Alina Ț., ocupându-l prin desființarea semnelor de hotar.
În noaptea de 16/17.11.2021, Dorina A. a distrus cu intenție gardul împrejmuitor al terenului deținut de Dorin Ț. și Alina Ț., în suprafață de 857 mp, cauzând un prejudiciu de 2.000 de lei, ocupând suprafața de teren prin desființarea semnelor de hotar.
Cea în cauză a fost introdusă în arestul IPJ Suceava, urmând ca în cursul zilei de 26.11.2021 să fie prezentata în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea dispunerii de măsuri preventive.
