La 23.11.2021, s-au continuat cercetările cu privire la furtul comis de către Ionel H., de 42 de ani, din comuna Marginea, din magazinul SC Fargama SRL Marginea.
Polițiștii secției s-au deplasat la un imobil din comuna Marginea, unde a fost identificat Ionel H., care a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a condus polițiștii în două anexe gospodărești, unde a ascuns bunurile sustrase. În aceste două locații au fost identificate 25 de pachete de țigări de diferite mărci și un telefon Samsung Galaxy A10, bunurile fiind ridicate pe bază de ordonanță și predate persoanei vătămate.
După inventarierea bunurilor, administratorul SC Fargama SRL Marginea a fost audiat, în calitate de persoană vătămată, acesta estimând că s-a creat un prejudiciu de aproximativ 5.500 de lei.
Bunurile recuperate au fost predate persoanei vătămate, iar în urma calculării prejudiciului, acesta a declarat că în cauză se constituie parte civilă cu suma de 2.500 de lei, astfel fiind recuperat din prejudiciu suma de 3.000 de lei.
În urma administrării probatoriului în cauză, s-a dispus reținerea suspectului Ionel H. pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”. Ionel H. a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.
