Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Zeci de metri cubi de lemne fără acte descoperiți la un gater din Crucea

La 09.11.2021, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 15 Vatra Dornei, împreună cu specialist din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la SC Piatra Zimbrului SRL din comuna Crucea, sat Cojoci, ce a avut ca obiect verificarea legalității achiziției de masă lemnoasă și modul de operare a datelor în SUMAL 2.0.

Cu această ocazie s-a stabilit că SC Piatra Zimbrului SRL are sediul în comuna Crucea și are ca obiect principal de activitate exploatarea forestieră, fiind administrată de Nicolai Ș., de 43 ani, din comuna Crucea.

Cu ocazia controlului, în prezența administratorului, au fost efectuate verificări cu privire la stocurile faptice și scriptice ale punctului de lucru, constatându-se o diferență între cele două stocuri  de 27,27 mc lemn rotund rășinoase, cât și 2,69 mc lemn foc esență fag, aspecte constatate de pe urma consultării aplicației SUMAL 2.0.         

Față de SC Piatra Zimbrului SRL prin reprezentant s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 10.000 lei, iar ca măsură complementară a fost confiscată cantitatea de 27,27 mc lemn rotund rășinoase și 2,69 mc lemn foc esență fag în valoare totală de 4.740,48 de lei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles