La 08.11.2021, la ora 20.32, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către casiera SC PROFI ROM FOOD SRL despre comiterea unui furt.
Patrula de ordine publică s-a deplasat operativ în circa 3 minute. A fost identificată apelanta, care a indicat că autorul faptei a fugit către stația mijloacelor de transport în comun Curcubeul, de pe bulevardul George Enescu.
Polițiștii din cadrul patrulei s-au deplasat de urgență spre zona indicată unde au identificat un bărbat cu semnalmentele prezentate. S-a procedat la interceptarea, identificarea și imobilizarea acesteia, ulterior fiind condus la SC PROFI ROM FOOD SRL, unde a fost recunoscut de angajatele magazinului ca fiind autorul faptei.
În urma efectuării controlului corporal, asupra lui Răzvan Zaharia, de 34 de ani, au fost identificate o parte din bunurile sustrase, valoarea totală a prejudiciului fiind de 198,88 lei.
Totodată, casiera a precizat faptul că Răzvan Zaharia pentru a reuși să iasă din magazin, a îmbrâncit-o pe aceasta.
Individul a fost condus la sediul Poliție Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor, unde a recunoscut comiterea faptei.
A fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii „tâlhărie”.
În urma probatoriului administrat în cauză de către lucrători din cadrul BIC Suceava, faţă de Răzvan Zaharia a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Suceava.
La data de 09.11.2021, urmează ca Răzvan Zaharia să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
