La 28.10.2021, în jurul orei 04.00, Lucian O., de 35 ani, din comuna Capu Câmpului, în timp ce conducea autoturismul Opel Astra, pe DJ 177C, a pătruns în DN 17 fără a acorda prioritate de trecere autoturismului Mercedes Benz intrând în coliziune cu acesta, ce circula pe DN 17, pe direcţia Gura Humorului către Suceava, condus regulamentar de către Vasile P., de 39 ani, din municipiul Iaşi.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a două persoane, respectiv a Vasilicăi O., de 20 ani, din comuna Capu Câmpului, pasageră pe locul din dreapta faţă, în autoturismul Opel Astra care a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării de îngrijiri medicale i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzie deget 4 picior stâng”.
Conducătorul auto Lucian O. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul auto Vasile P. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de asemenea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.
