La 28.10.2021, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice împreună cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la SC Austro Somes Trading SRL, pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.
În urma efectuării balanței dintre stocurile scriptice raportate in SUMAL 2.0 și stocurile faptice de material lemnos inventariate, echipa de control a constatat faptul că SC AUSTRO SOMES TRADING SRL nu deține în depozitul societății din municipiul Vatra Dornei, așa cum este precizat în actele oficiale, cantitatea de 58,01 mc tocătură provenită din lemn specia fag și 2,92 mc tocătură provenită din lemn specia paltin de câmp. De asemenea, s-a constatat faptul că operatorul economic nu respectă prevederile legale privind modul de completare și operare în SUMAL 2.0, a avizelor de însoțire a materialului lemnos.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a SC AUSTRO SOMES TRADING SRL, aplicându-se 2 sancţiuni contravenționale în valoare de câte 5.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 58,01 mc tocătură provenită din lemn specia fag și 2,92 mc tocătură provenită din lemn specia paltin de câmp în valoare de 9.905,31 de lei.
