La 26.10.2021, la ora 21.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe strada Bogdan Vodă, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care o autoutilitară a acroșat o țeavă de gaz metan.
La locul indicat a fost identificată autoutilitara marca VW, care era intrată cu partea din față în gardul unui imobil și care avariase un autoturism și o țeavă de gaz.
S-a procedat la identificarea conducătorului autoutilitarei, ocazie cu care s-a stabilit faptul că se Radu U., de 44 de ani, din municipiul Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării aerului expirat conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-au prelevat două probe de sânge la interval de o oră necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
