La 25.10.2021, polițiștii au continuat cercetările cu privire la încălcarea ordinului de protecție din data de 23.10.2021 de către Dorel M., de 63 de ani, din municipiul Suceava.
În urma cercetărilor efectuate în dosar, privindu-l pe suspectul Dorel M., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „amenințarea” și ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie”, față de acesta s-a dispus prin ordonanță reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.
Dorel M. a fost introdus în Arestul IPJ Suceava, urmând ca în cursul zilei de 26.10.2021, cauza să fie discutată cu procurorul de serviciu, privind eventuale măsuri preventive ce vor fi dispuse față de acesta.
