Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Drumuri județene din 25 de localități din județul Suceava vor fi modernizate cu 287 de milioane de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

În ședința de săptămâna viitoare a deliberativului județean vor fi introduse pe ordinea de zi mai multe proiecte în vederea depunerii cererilor de finanțare pentru mai multe proiecte de modernizare a unor drumuri județene prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Este vorba despre lucrări de modernizare de drumuri județene, realizare de poduri precum și ample lucrări de consolidare.
Valoarea totală a proiectelor este de peste 287 de milioane de lei.

Drumurile modernizate vor trece prin 25 localități din întreg județul, care au peste 65.000 de locuitori.

„Aceste fonduri vor completa sumele importante de bani pe care administrația județeană le-a alocat deja pentru modernizarea mai multor drumuri județene, astfel încât vom avea o modernizare de amploare a drumurilor din întreg județul”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles