La 17.10.2021, la ora 18.10, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de către Constantin Ț. cu privire la faptul că a fost lovit de către două persoane.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la 17.10.2021, Constantin Ț., în timp ce se afla SC RAINAUSTRY SRL, de pe raza comunei Brodina, pe fondul unor neînțelegeri, a fost lovit de către Mironescu Valentin, în vârstă de 49 ani și fiul său Mironescu Robert, în vârstă de 25 ani, ambii din comuna Brodina.
Constantin Ț. a depus plângere prealabilă, acesta nedorind să fie transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „lovirea sau alte violențe”.
