La 14.10.2021, la ora 17.20, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 5 Dărmănești au fost sesizați prin 112 de către Mihaela S., din sat Măriței, comuna Dărmănești, despre faptul că un vecin provoacă scandal.
În jurul orei 17.00, Mihaela S. se afla la domiciliu împreună cu mama sa, Angela S., cea din urmă preparând șnițele. Deranjat de zgomotul produs, vecinul Andrei B. a venit la ușa susnumitei reproșându-i aspectul menționat anterior. Între cei doi s-a iscat un scandal, iar Andrei B. a împins-o pe Mihaela S. în tocul ușii.
Persoana vătămată nu a solicitat intervenția echipajului medical considerând că nu se impune acest lucru.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de lucrătorii SPR 5 Dărmănești, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violente”.
