Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Comuna Valea Moldovei a pornit pe drumul anevoios al modernizării sub conducerea primarului Romică Floriștean: „Prognozele evoluției indică pentru viitor, un ritm și mai accentuat”

Romică Floriștean , primarul comunei Valea Moldovei, a schimbat înfățișarea satelor Mironu și Valea Moldovei, în doar un an de activitate în noua funcție administrativă. Acesta a muncit din greu să le demonstreze oamenilor că nu s-au înșelat, când în urmă cu un an, l-au votat într-un număr așa de mare, iar acum comuna are drumuri betonate, rețea de canalizare, mașină de pompieri, drumuri comunale balastate pentru ca oamenii să poată să-și strângă recolta din câmp, iar copiii nu mai trebuie să meargă la toaleta din curte, pentru că de curând a fost dat în folosință, noul grup sanitar, în interior, cu apă curentă și căldură.

„În primul an de mandat mi-am propus obiective și am stabilit direcții de acțiune, destinate a genera atingerea acestora. Principala preocupare a mea, a întregului aparat de specialitate din cadrul Primărie, a fost gospodărirea eficientă a comunei, a bugetului local si, nu în ultimul rând, bunăstarea cetăţenilor comunei, vizând dezvoltarea infrastructurii, atragerea de fonduri nerambursabile în vederea realizării obiectivelor, atragerea de investitori, repararea și întreţinerea drumurilor din comună, în limita bugetului local, asigurarea transparenţei în ceea ce privește cheltuirea banilor publici și a acţiunilor întreprinse de administraţia publică, eficientizarea serviciilor aparatului primăriei prin asigurarea condiţiilor și a climatului optim de lucru în cadrul Primăriei, cât și în relaţiile cu cetăţenii, beneficiarii direcţi ai acestor servicii”, a declarat primarul Romică Floriștean.

Pentru că în această perioadă de pandemie, s-a acordat o atenție sporită sistemelor de sănătate și educațional, primarul Romică Floriștean a depus două dosare pentru construcția unei clinici medicale și a unei grădinițe și a obținut finanțare prin CNI.

Astfel, locuitorii din satul Mironu vor beneficia de o clinică modernă, clădirea urmând să fie construită pe două niveluri, cu o suprafață de peste 300 de metri pătrați, pe nivel. Clinica va avea farmacie și cabinete de pediatrie, cardiologie, medicină internă. Valoarea totală nerambursabilă a proiectului este de 911.524 de lei.

Atent la educația tinerei generații, primarul Romică Floriștean dorește să ofere copiilor cele mai bune condiții, încă de la grădiniță, acesta fiind un factor important care pe termen lung va reduce considerabil rata abandonului școlar. Tot cu fonduri guvernamentale, obținute prin Compania Națională de Investiții, primarul comunei Valea Moldovei va ridica o grădiniță care va avea atât grupe pentru program normal cât și pentru program prelungit. Valoarea proiectului este de 6.283.845 de lei.

„Această investiție constituie o necesitate, din mai multe motive, și anume, numărul mare de copii care a condus la improvizații, uneori. În momentul de față, comuna Valea Moldovei nu dispune de spațiu și dotări suficiente. Prognozele evoluției indică pentru viitor, un ritm și mai accentuat. Spațiile existente sunt, în general inadecvate, presiunea fiind în mare măsură rezultatul lipsei dotărilor dar și a spațiului restrâns”, a explicat edilul Romică Floriștean.

Populația școlară din comuna Valea Moldovei se apropie de 1.000 de copii, iar primarul a înțeles că aceștia au nevoie de condiții în care să se poată desfășura un proces educațional de calitate.

În satul Mironu locuiește o comunitate numeroasă de rromi, iar edilul comunei a încercat încă de anul trecut, de la preluarea mandatului, să-i ajute să se integreze în comunitate. Un prim pas a fost făcut, aceștia înțelegând mesajul primarului Romică Floriștean, iar acum toate familiile își trimit copii la grădiniță și la școală. Tot pentru a veni în sprijinul acestei minorități, în comuna Valea Moldovei se vor construi zece case sociale, în acestea urmând să locuiască familiile care într-adevăr au nevoie de o locuință.

Pe lista primarului Romică Floriștean mai apar proiecte importante cum ar fi „Reabilitare, modernizare și extinderea sistemului de iluminat public în Valea Moldovei”, „Înființarea sistemului de distribuție gaze naturale în comuna Valea Moldovei” și „Sală de sport școlară în sat Valea Moldovei”. Comuna are deja documentația depusă, încă de la sfârșitul anului trecut pentru obținerea finanțării aducerii rețelei de gaz metan în comună.

În concluzie, după doar un an de mandat, edilul comunei Valea Moldovei a demonstrat că este un primar gospodar, implicat și aplecat spre problemele oamenilor care l-au ales, fiind dovada vie că omul sfințește locul. Acesta a demonstrat că în urmă cu un an, locuitorii au ales bine – un primar tânăr, gospodar, pus pe treabă și care a început să realize ceea ce a promis, urmând ca în perioada următoare să finalizeze toate proiectele cu care a plecat la drum. Încă din primul an de mandat, primarul Romică Floriștean a început schimbarea la față a localității înțelegând faptul că numai prin scrierea de proiecte pentru atragere de fonduri o localitate se poate dezvolta armonios.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles