La 08.10.2021, la ora 21.06, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de către Elena S. cu privire la faptul că l-a identificat pe Ilie C., de 63 ani, din comuna Straja, decedat, în curtea casei situată în comuna Straja.
În urma cercetărilor s-a stabilit că Ilie C. locuia la adresa de domiciliu împreună cu fratele său, Nicolai C., care este bolnav psihic. La 08.10.2021, fratele acestuia a revenit la domiciliu, ocazie cu care l-a identificat pe Ilie C. căzut pe scările din fața casei, ulterior alertând membrii familiei.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de intervenție Vicovu de Sus care au constatat decesul.
Cu ocazia efectuării cfl s-a constatat faptul că nu sunt urme de violență pe corp și de asemenea, era instalată rigiditatea cadaverică. În locuință nu au fost identificate urme de răvășire.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.
