La 03.10.2021, la ora 02.20, Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Andrei T. cu privire la faptul că o persoana a pătruns prin efracţie în incinta unui bar din oraşul Gura Humorului.
Barul se află în oraşul Gura Humorului și este administrat de Mihaela S., în interior funcționând și un magazin. La momentul sosirii la faţa locului, polițiștii au găsit uşa barului deschisă şi cu urme de forţare în zona sistemelor de închidere. Din interior se reclamă sustragerea unei sume mici de bani aflată într-un sertar şi 2 sticle de băuturi alcoolice.
Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 300 de lei, urmând a fi stabilit cu exactitate ulterior de către administratorul societăţii.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Care 300 de lei? M-ați întrebat și pe mine cat?