Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un humorean a rămas fără bureți după ce a intrat într-o crâșmă să bea o bere

La 30.09.2021, la ora 19.39, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Adrian B., de 33 ani, din orașul Gura Humorului, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras două sacoșe cu ciuperci, de pe terasa unui bar din Gura Humorului.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în data de 30.09.2021, în jurul orei 12.30, Adrian C. s-a deplasat în piața agroalimentară din Gura Humorului, cu o cantitatea de 30 kilograme de ciuperci, pentru a le comercializa. Astfel acesta a vândut cantitatea de circa 20 de kilograme ciuperci, iar diferența de circa 10 kilograme, pe care le avea în două sacoșe, i-a rămas, fapt pentru care, în jurul orei 19.00, s-a deplasat în parcarea de taxi din Gura Humorului, pentru a căuta posibili cumpărători.

Din cauza faptului că nu a reușit să vândă ciupercile, Adrian C. s-a deplasat la un bar din apropierea stației taxi, locație unde la intrarea pe terasa barului acesta a lăsat cele două sacoșe cu ciuperci sprijinite de peretele clădirii, după care a pătruns în interiorul barului unde a consumat o sticlă cu bere. După ce a consumat băutura alcoolică acesta a părăsit incinta barului, ocazie cu care a constatat că persoane necunoscute i-au sustras cele două sacoșe cu ciuperci, valoarea fiind de 50 de lei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles