La data de 24.09.2021, la ora 23.45, Adrian Sofronea, de 19 ani, din municipiul Rădăuți, conducea autoturismul marca Ford Focus pe drumul comunal neclasificat „Șoarec” din comuna Marginea, având direcția de deplasare către DN 17A. În calitate de pasageri în mașină se aflau, pe scaunul din dreapta față, Eduard F., de 15 ani, iar pe bancheta din spate, Dumitru N., de 17 ani, ambii din municipiul Rădăuți.
După efectuarea unei curbe spre stânga, din cauza vitezei excesive cu care rula, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, autoturismul lovind violent cu partea din față un pom.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a pasagerului de pe scaunul din dreapta față precum și decesul pasagerului de pe bancheta spate a autoturismului.
Conducătorul auto și pasagerul de pe scaunul din dreapta față au fost transportați cu ambulanța la Spitalul municipal Rădăuți, ambii fiind ulterior transferați la Spitalul Județean Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge.
Cadavrul lui Dumitru N. a fost depus la morga Spitalului municiapl Rădăuți în vederea efectuării necropsiei.
S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpa, vătămare corporal din culpă și conducere sub influenta băuturilor alcoolice.








